joi, 12 mai 2016

Răul care face bine și binele care face rău

Cu toți știm ce bună e carnea la grătar lângă cartofi prăjiți, slana cu ceapă sau usturoi, brânza ( cele mai grase sunt de bivoliță și de oaie ) cu roșii, cârnații cu mămăligă și alte așa bunătăți...la gust. Mâncate rar nu e o problemă, însă în ziua de astazi rar înseamna de câteva ori pe săptămână.

Nu au efect daunător imediat, însă pe termen lung duc la afectiuni cardiovasculare, hepato-biliare, gastrice.

Concluzia : administrate in doze mici  SUNT BUNE!

La rândul lor, plante,venin sau extracte de insecte despre care știm că sunt otrăvitoare pot avea și efecte bune, dacă sunt administrate sub îndrumarea unui medic cunoscător și în doze foarte mici. Nu de puține ori acestea au avut rezultate cu ameliorare sau vindecare în afecțiuni în care medicina alopată nu a obținut efectul scontat.

Este bine să nu gândim pripit când e vorba de ceea ce mâncăm. Ceea ce pare inofensiv poate dăuna la fel cum ceea ce pare dăunător poate ajuta în ameliorare și vindecare.

De curând am citit mai multe articole despre homeopatie ( în care cred din tot sufletul pentru că o înțeleg și am văzut rezultate).Pe http://www.info-portal.ro/articol/ce-este-homeopatia/1776/1/0/ există câteva foarte clare și pe înțelesul tuturor.Am să redau mai jos unul dintre ele.

Să pornim chiar de la cuvântul "homeopatie" !
Acest cuvânt este format din două părţi, ambele de origină greacă: 
     -   prima: "homoeios", care înseamnă "asemănător" şi 
    - a doua: "pathos", care înseamnă "suferinţă, boală". Este vorba deci de o "suferinţă sau boală asemănătoare". 
Dar cu ce este ea asemănătoare ? Aici nu ne mai ajută definiţia ci trebuie să venim cu amănunte (veţi fi remarcat că, etimologic, denumirea corectă ar trebui să fie "homoeopathia").

Din vechi timpuri s-a observat că, în anumite condiţii, o substanţă chiar inofensivă poate deveni dăunătoare organismului, dacă ea este administrată, voit sau din întâmplare, în cantitate prea mare sau în mod repetat. Dictonul din popor că "ce e mult nu e bun" vine să confirme acest mare adevăr, iar exemplele sunt multiple în viaţa omului. Deci, altfel spus, se pot produce anumite dereglări ale funcţiunilor  organismului prin contactul, repetat, nociv, cu anumite substanţe, dereglări care se exteriorizează prin semne şi simptome (suferinţe).

Nu este niciun secret că în anumite condiţii chiar şi unele alimente din hrana obişnuită pot deveni nocive iar multe boli de nutriţie apărute din cauza abuzurilor alimentare sunt bine cunoscute. Arterioscleroza are la bază tot asemenea cauze. Să luăm şi un exemplu: cine poate să mănânce zi de zi sau de mai multe ori pe zi un acelaşi aliment ? Fasole, să zicem. Toţi care vor face acest lucru se vor văita repede cam de aceleaşi tulburări. Tot aşa cum se întâmplă şi în alte situaţii, chiar dacă stimulii nocivi nu sunt neapărat substanţe, dar acţionează tot repetat şi cu mare intensitate. Munca intensă, fără odihnă, de exemplu, duce la surmenaj grav şi insomnii rebele. După cum venirea zi de zi în contact, la locul de muncă, cu o persoană cicălitoare sau cu un şef care te bodogăne tot timpul pe aceiaşi temă, cu aceleaşi neîncetate reproşuri, toată lumea ştie că aşa ceva te poate îmbolnăvi de nevroză. Bine înţeles asta ţine şi de sensibilitatea persoanelor în cauză. Toate acestea parcă ar creia în interiorul fiinţei noastre nişte conflicte care dau peste cap funcţiile normale ale organismului iar simptomele apărute denotă bulversarea acestor funcţii într-un grad mai mare sau mai mic, care ţine de reactivitatea diferită a fiecăruia dintre noi.

Medicul german Samuel Hahnemann (1755-1843), care este considerat părintele homeopatiei, a fost martorul unei experienţe uluitoare, acum peste 200 de ani. Se lăsase de medicină pentru că, deşi fusese un eminent student, curând după terminarea facultăţii s-a declarat nemulţumit de rezultatele pe care le obţinea în tratarea pacienţilor săi şi, cunoscând şase limbi străine,  s-a apucat de traduceri de cărţi. Lucrând la o asemenea carte, a fost surprins de o afirmaţie a autorului privind modul de acţiune asupra stomacului al unei substanţe, chinina, care era bine cunoscută îndeosebi pentru efectele ei benefice în tratarea malariei, a frigurilor de baltă cum e denumită această boală în popor. 

Vrând să vadă "pe propria lui piele" dacă apar fenomenele respective la stomac, şi-a administrat câteva zile acest medicament, el fiind perfect sănătos. Spre stupefierea lui, a trântit o boală absolut asemănătoare cu malaria, cea pe care chinina o trata la bolnavii de friguri.  Această experienţă providenţială a însemnat confirmarea unui principiu deja formulat  pe vremea lui Hippocrate, părintele medicinii, privitor la tratamentele prin "similii" alături de tratamentele prin "contrarii" bizuite pe cel de al doilea principiu, cel al medicinii convenţionale (alopate). A putut astfel să-şi explice şi semnificaţia unui alt dicton străvechi rămas obscur, care spunea "Ceea ce produce răul vindecă răul". 

Cu alte cuvinte, o aceiaşi substanţă, care poate produce la omul sănătos anumite tulburări, simptome, poate să vindece simptomele asemănătoare pe care le manifestă un om bolnav. Homeopatia este deci o parte a medicinii, o disciplină terapeutică, ce tratează pacienţii cu simptome asemănătoare celor apărute în experimentele cu anumite substanţe pe loturi de oameni sănătoşi. 

Ce face, de fapt, medicul la o consultaţie medicală homeopatică ?
Medicul stă de vorbă cu bolnavul şi află care sunt suferinţele sale, exprimate prin semne şi simptome ale întregului organism.



Pe baza lor trece apoi la analiza substanţelor care au produs simptomele respective în experimentele anume făcute pe oameni sănătoşi. Substanţa respectivă, preparată printr-o tehnică specială, puţin cunoscută de medicina convenţională, devine remediu homeopatic, ea "ştiind" care este drumul până la centrii care reglează organul sau ţesutul bolnav şi astfel readuce organismul la cote normale, uneori în mod miraculos. 

Ceea ce este extrem de important şi aparţine numai homeopatiei este faptul că, atât demersul pentru cunoaşterea simptomelor şi pentru găsirea remediului potrivit acestor simptome, cât şi cel legat de efectele curative ale tratamentului homeopatic bine condus, vizează întregul organism dereglat de boli, considerat aşa cum este, ca un tot unitar; iar efectele terapeutice sunt ţintite de remediul bine ales tocmai la nivelul tuturor organelor sau ţesuturilor afectate de boală. Aici nu mai este vorba ca, pentru tulburările de vedere de exemplu, de care se plânge pacientul la consultaţie, să se ducă la oftalmolog, pentru manifestările cutanate - la dermatolog, pentru cele abdominate - la internist, etc., ca şi când organismul ar fi împărţit pe felii, fiecare specialist fiind stăpân pe felia lui. Remediul corect ales de medicul homeopat va readuce ordinea şi normalitatea funcţiilor dereglate ale întregului organism, după anumite legi specifice acestui tratament, ceea ce face ca homeopatia să poată aborda orice patologie şi să o conducă spre vindecare durabilă.

Această muncă a medicului, de identificare a remediului potrivit suferinţelor fiecărui pacient cere timp, ştiinţă şi răbdare şi nu este deloc uşoară, mai ales că până în prezent se cunosc peste 3.000 de remedii experimentate. Nu este uşoară şi pentru faptul, aţi remarcat, că homeopatia lucrează cu organismul întreg, nu cu boli ale unor segmente ale acestuia, în conceptele homeopatiei neexistând boli parţiale. Nu este uşoară de asemenea şi datorită faptului că tratamentul homeopatic este eficace şi sigur numai în măsura în care medicul a detectat efectiv remediul corespunzător semnelor adevărate ale bolii, cele care sunt furnizate de bolnav şi nu rareori pacientul spune medicului ce vrea şi poate nu ce trebuie spus cu toată sinceritatea, acurateţea şi precizia. De aceea, această pagină de Internet îşi propune să creieze o punte de legătură între medicul homeopat şi pacient, ca aceşti doi factori, medicul şi pacientul să conlucreze pentru idealul lor comun, de luptă aprigă şi cât mai sigur biruitoare, cu boala.

Există mulţi detractori ai homeopatiei. Există încă şi mai mulţi ignoranţi ai acestui domeniu terapeutic ; chiar şi printre medici, pentru că în facultăţile de medicină nu se vorbeşte aproape nimic despre bazele teoretice şi practice ale acestei discipline. Se ştie, în mare, că homeopatia este "...aia care tratează bolile cu nişte bobiţe albe", cu nişte substanţe diluate atât de mult că nu mai rămâne nimic din ele, deci se tratează, spun ignoranţii (cu diplomă!), cu "nimic", iar efectele posibile sau reale sunt puse pe seama autosugestiei pacienţilor sau a psihoterapiei. 

Aproape că la fel gândeam şi eu până mai acum vreo 25 de ani. Atunci am văzut însă minunea cu ochii proprii, am văzut "faptul" care nu minte şi nici nu vorbeşte cu păcat. Am văzut cum s-a vindecat câinele meu lup, otrăvit, care trăgea să moară, cu toate explorările şi tratamentele lăudabile făcute de colegii de la Facultatea de Medicină veterinară. S-a vindecat cu nişte "bobiţe albe" homeopatice, stabilite de un medic homeopat valoros, bobiţe care aveau chiar şi un nume latinesc, internaţional, nu erau deloc anonime sau "nimicuri". Într-o săptămână a redevenit chipeşul meu câine, cu care mă mândream când îl plimbam. Să fi acţionat, în locul granulelor respective, autosugestia câinelui meu sau psihoterapia indusă spectacular de medicul homeopat adresată unui necuvântător supradotat, ascultător şi înţelegător al limbii române ? 

În faţa faptului, a doua zi m-am apucat să învăţ homeopatie, deşi aveam peste cincizeci de ani... şi o ţin tot aşa de atunci.

Este clar deci, că Homeopatia s-a impus, trăieşte şi se dezvoltă numai prin rezultatele ei concrete obţinute în tratarea bolilor , de peste două sute de ani încoace. Cei mai fideli cunoscători ai eficacităţii ei sunt bolnavii. Pentru că ei trăiesc faptele. Cu vorbele e greu să convingi pe cineva, mai ales dacă acel cineva este opac altor raze de lumină.




joi, 5 septembrie 2013

Arnica Montana

Alte denumiri – Carul padurilor, Carul zanelor, podbal, podbal de munte, iarba soarelui.
Contine siliciu, camfor, kaliu, calciu, taninuri, ulei volatil, compusi azotati ( colina, betaina, trimetilamina ), acizi triterpenici, lactone sescviterpenice (ex.henalina - antiinflamator), carotenoizi, flavonoide (antioxidante) , fitosteroli, procianidoli etc.

Eficienta in problemele : circulatorii,pulmonare, articulare, infectioase, dermatologice prin actiune antiinflamatoare, analgezica, antiseptica, cicatrizanta, bacteriostatica, antihelmintica, antifungica.
Preparatele cu arnica au utilizare interna si externa.
Extern, pot fi folosite in masaj usor in caz de varice, flebite usoare, sindrom al picioarelor grele imbunatatind circulatia periferica, resorbtia echimozelor si edemelor posttraumatice.
Administrata intern, Arnica stimuleaza sistemul imunitar actionand ca antiseptic, antifungic, antibacterian la nivel respirator si urinar – pneumopatii,bronsite cronice,inclusiv tabagice,infectii urinare.
Prin actiune anticoagulanta si antidepresiva lucreaza benefic asupra aparatului cardiovascular, iar efectul diuretic – prin flavone - si vasodilatator reduce tensiunea arteriala in cazul hipertensivilor.
Eficient in ateroscleroza arterelor coronare si cerebrale prin combaterea depunerii de colesterol; tonicardiaca prin antociani,creste fluxul coronarian.
In sensibilitate la frig, arnica contribuie la reglarea temperaturii corpului.

Uleiul de arnica in combinatie cu cel de lavanda, folosit in timpul masajului, produce sedare usoara si relaxare prin actiune asupra sistemului nervos si asupra insomniilor.
Gelurile,uleiurile, unguentele pot fi folosite inaintea activitatilor sportive pregatind muschii pentru efort, cat si dupa desfasurarea activitatilor fizice in combatearea febrei si contracturii musculare.
Au efect antiseptic si cicatrizant favorizand consolidarea ligamentelor si oaselor, in entorse si intinderi musculare.
In caz de echimoze, hematoame, arsuri, acnee, furunculoza,veruci, leucoree, hipermenoree, piscaturi de insecte si alte leziuni ajuta la ingrijirea si cicatrizarea pielii.

Precautii
Aplicarea repetata poate alergii prin lactonele prezente in compozitia plantei.
Intern, poate produce iritarea mucoasei digestive cu dureri, greata, diaree, dar si ameteli, palpitatii, tulburari respiratorii.
In doze mari poate produce paralizia centrilor nervosi.
Nu se aplica pe rani deschise, in jurul ochilor si gurii.
Datorita efectelor abortive nu se administreaza la femeile insarcinate,dar nici celor ce alapteaza. Copiilor sub 7 ani numai sub supraveghere medicala, iar celor sub 3 ani este categoric contraindicata.

Surse : Dr Dorin Dragos , Vindecarea trupului si a sufletului prin plante
            Dr Eugen Giurgiu,  Plante medicinale importante in tratamentele naturiste

sâmbătă, 29 iunie 2013

Volbura

Frecvent întâlnită prin culturi, locuri necultivate, grădini sau câmpuri, volbura mai este cunoscută sub numele de Cămașa Domnului sau Cămașa Lui Dumnezeu, Cămașa Maicii Domnului, fusta rândunii, rochița rândunicii etc.







Planta este cunoscută la noi încă din timpul lui Zalmoxis și era folosită pentru „tratarea de pocitură ( congestie cerebrală, paralizie facială, epilepsie ) și raceală; ceaiul îndulcit cu miere era băut pentru înlăturarea tusei. Decoctul din părțile aeriene uscate se amesteca în zeama de cartofi și se folosea în ulcerul stomacal. Frunzele, puse pe răni, tăieturi, bătături sau furunculi, grăbeau vindecarea.
Principiile active acționează purgativ, coleretic, colagog, cicatrizant. Prin urmare planta este folosită în constipație, dischinezie biliară, tuse, răni, arsuri, furunculi.
Pentru constipație și dischinezie biliară :
      -    infuzie din 2 lingurite pulbere de plantă uscată peste care se adaugă 200 ml apă clocotită. Se acoperă 15 min, apoi se strecoară și se bea dimineața pe stomacul gol.
      -    se ia dimineața pe stomacul gol 2 vârfuri de cuțit pulbere de plantă, cu miere.
      -    tinctura, 2 linguri de plantă uscată mărunțită sau pulbere de plantă la 100 ml alcool de 70 grade. Se lasă 10-15 zile la macerat, iar sticla se agită zilnic pentru uniformizarea extractului. Se strecoară și se iau 2-4 linguri în amestec cu miere sau sirop dimineața, pe stomacul gol.
Pentru tuse :
-    decoct, 1 lingură pulbere de plantă la 200 ml apă. Se fierbe 5 min, se strecoară. Se bea cald cu lingura.
Pentru răni,arsuri, furunculi :
-    cataplasme, cu frunze proaspete, întregi. Se aplică pe locul afectat și se bandajează.

Fragmente din „Enciclopedia plantelor” de C.Pârvu

sâmbătă, 25 mai 2013

Torțelul

Zilele acestea, trebăluind prin grădină împreună cu scumpa mea mămică, discutam despre...buruieni. Și am realizat că, de fapt, omul a dat denumirea de "buruieni" la plantele ale căror proprietăți terapeutice și culinare nu le cunoștea.
Astfel, am zărit agățat pe ceapă...torțelul.
M-am uitat în Enciclopedia plantelor scrisă de Constantin Pârvu și am facut un mic rezumat.



Cunoscut ca și borangic, cătină, cânepa dracului, cutorțel, gălbaza, inta, intorței, irita, lipici, mătușe, păr, părul Sf.Mării, steagul zânelor, tortoțel, torcățel, turțel.

Planta este cunoscută din vechime, decoctul ei se lua contra limbricilor. Femeile îl foloseau contra scurgerilor vaginale.
Iubitoare de căldură parazitează gazdele aflate pe soluri reavăn-jilave până la jilav-umede, urzici, hamei, bob.
Se recunoaște după tulpina firiformă, ramificată, galbenă, brună, rosiatică sau verzuie; florile sunt galbene, brune sau verzui.
Se folosesc părțile aeriene care se recoltează în momentul când planta este înflorită. Se usucă la umbră, în strat subțire.
Dacă parazitează plante medicinale poate lua din principiile active specifice ale acestora.

Fitoterapie.
Torțelul recoltat de pe plantele medicinale are proprietăți laxative, colagoge în insuficiența hepatică, carminative și slab diuretice. Provoacă o purgație ușoară; favorizează eliminarea bilei prin stimularea contracțiilor pereților veziculei biliare. Favorizează eliminarea gazelor din intestin. Actionează asupra epiteliului renal mărind excreția de urină.
Planta este indicată în constipație, insuficiența hepatică, boli renale.

Uz intern.
Constipații, insuficiență hepatică, boli renale :
Infuzie : 1 linguriță plantă uscată și mărunțită + 250 ml apă clocotită. Se acoperă și se lasă 15-20 min. Se strecoară și se bea conținutul a 2-3 căni pe zi, cu cca 30 min. înainte de masă.

Ascaroizi (limbrici)
Decoct : 1 linguriță plantă uscată și mărunțită  + 250 ml apă. Se fierbe 5 min. Se lasă acoperit 15-20 min. Se strecoară și se bea 2 căni pe zi, pe stomacul gol, dimineata și seara.

Uz extern.
Scurgeri vaginale
Decoct : 5 gr plantă uscată și mărunțită + 1 l apă. Se fierbe 5 min. Se acoperă 20 min. Se strecoară și se fac 2 spălături vaginale,dimineata și seara.

joi, 23 mai 2013

Doctorul de internet

Multe informații bune circulă pe internet, dar și multe informații eronate.
Nu sunt inginer, avocat sau profesor așadar nu știu cum se petrec lucrurile în privința sugestiilor apărute pe site-uri sau pe facebook în aceste meserii.

Sunt medic și când văd îndrumarile si recomandările unor nespecialiști în privința unor boli mă întreb până unde poate ajunge naivitatea și ignoranța.
În spital și la cabinet foarte mulți primesc recomandarile medicilor însă spun "nu fac astfel pentru că mi-a sugerat cineva pe internet că mai bine aplic...".

Când este vorba de a preveni apariția bolilor ascultarea îndrumarilor venite din partea nemedicilor nu prezintă chiar așa de mari riscuri. Însă tot ar fi bine să întrebați medicul dvs de familie, care are în misiune menținerea stării de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor.

Dar când este vorba despre boli grave, dragii mei lăsați recomandările terapeutice ale celor de pe internet.

Un adevărat medic nu vă tratează prin telefon, messenger sau facebook, iar printre scriitorii de fraze de pe forumuri și grupuri sunt mulți "doctori".

Un consult medical nu constă în discuții digitale, ci presupune pe lângă anamneză, și VEDEREA și PALPAREA pacientului. Unui medic îi spun foarte multe ochii,pielea,părul,unghiile dvs. Simțurile lui la contactul superficial și profund cu organismul îi relevă enorm de multe lucruri. Auzul tonalitații la percuție si caracteristicile auscultării sunt adevarate furnizoare de informații pentru tratament. Nu mai amintesc de examinările de laborator care sunt foarte importante și care nu pot fi sugerate de internaut.S.a.m.d.

TOATE acestea au rol important în conduita TERAPEUTICĂ și nu au cum fi cunoscute de "doctorul de internet", care cel mai adesea este fără studii medicale.

Informați-vă de pe site-uri, citiți informațiile căci sunt binevenite, dar încercați să nu luați de bune sugestiile de tratament ale "terapeuților de internet".

Fiecare pacient are medicul pe care-l merită!Acordați mai multa importanța vietilor dvs!

miercuri, 22 mai 2013

Ghimbir

Prin februarie-martie am plantat 3 bucati de ghimbir....ma uit la ei cum cresc si ce frumosi sunt.Mai ca nu-mi vine sa-i misc.
Ghimbirul, aliment si medicament
Desi calitatile terapeutice ale rizomului de ghimbir erau cunoscute deja din Antichitate, practicienii medicinii ayurvedice folosind de demult ghimbirul pentru a stimula focul Agni din trup in vederea arderii toxinelor Arna, cercetatorii occidentali nu au inceput sa studieze cu atentie efectele acestei plante de exceptie decat de la inceputul anilor ‘80.
Nenumarate leacuri traditionale folosesc ghimbirul pentru combaterea febrei, durerii si a starilor de greata. Astazi, sunt deja dovedite nenumarate efecte terapeutice, iar ghimbirul a patruns cu succes si in cosmetica. Responsabil pentru acest succes este in primul rand continutul de gingerol, shogaol si zingerol al rizomilor de ghimbir, care stimuleaza circulatia sangelui, activeaza metabolismul, te ajuta sa arzi grasimile, regenereaza pielea si prezinta o actiune puternic antioxidanta. In acelasi timp, ghimbirul este revigorant, combate starile de oboseala, este vasodilatator, activeaza circulatia sanguina periferica, eliminand simptomele de maini si picioare reci, previne riscul formarii de cheaguri de sange, previne afectiunile cardiovasculare, are proprietati antitumorale, are un efect linistitor. Este folosit impotriva durerilor de stomac, pentru usurarea digestiei, in cazul senzatiilor de voma, al raului de avion sau de mare, al balonarilor abdominale si al durerilor de ficat, dar si pentru reducerea nivelului de colesterol si pentru tratatarea bolilor de inima. In cazul artritei reumatoide se obtine o reducere sensibila a durerilor. Ceaiul de ghimbir, dar si praful de ghimbir adaugat la o cana de lapte cald, este un remediu ideal in cazul racelilor, pentru calmarea inflamatiilor gatului, a congestiei respiratorii, a sinuzitei si a raguselii, pentru scaderea febrei si eliminarea mucozitatilor, iar impotriva astmului cele mai bune efecte se obtin cu tinctura de ghimbir.

Ghimbirul in bucatarie
Ghimbirul a cucerit insa mai intai bucataria europeana, fiind catalogat drept un condiment picant, apropiat de piper. De altfel, el reprezinta, peste tot in lume, unul dintre cele mai valoroase condimente. Este interesant de amintit ca gingerolul, un compus iute al ghimbirului, are o structura similara cu capsaicina din chilli si piperina din piper, dar este convertit prin incalzire in zingeberona, care este mai putin iute, iar prin uscare in shogaol, care este mult mai intens la gust. Se presupune ca ghimbirul si-a crescut in timp concentratia de gingerol ca o forma de aparare impotriva ierbivorelor, indepartate de acesta, la fel ca si de piperina sau de capsaicina.
Ghimbirul este folosit in special proaspat, fie ras, fie taiat felii. Rizomii proaspeti pot fi gasiti acum si in hipermarketurile noastre si pot fi pastrati cateva saptamani la frigider. Ei prezinta o coaja cu diferite nuante de cafeniu si un interior galben-deschis cu o aroma racoritoare, asemanatoare citricelor, dar cu un gust puternic, intepator si iute. Ghimbirul este recunoscut pentru nota sa usor muscatoare si fierbinte, pentru aroma sa bogata, dulce, calda si lemnoasa. Datorita substantelor aromatice pe care le contine, si-a castigat deja din vechime reputatia de planta afrodiziaca cu reale virtuti tonifiante.
Uscat este comercializat in special in forma de pudra alba sau usor maronie, dar si ca radacini intregi si trebuie pastrat la adapost de lumina, aer si umezeala. Prin uscare isi schimba foarte mult gustul, devine mult mai aromat si mai putin iute si este folosit la prepararea a diferite deserturi. Dar feliile de rizomi tineri se pot conserva si prin fierbere intr-un sirop gros de zahar, ele pastrandu-se moi si carnoase, dar si iuti. Siropul de ghimbir este recunoscut ca un puternic afrodisiac.
In functie de cum e gatit, ghimbirul isi poate pierde in mare masura aroma si poate devini mai iute, dar, daca este prajit pierde din iutime, isi schimba gustul si merge foarte bine alaturi de usturoi si ceapa.
Astfel, ghimbirul este folosit la cele mai felurite feluri de mancare, supe, sosuri, preparate din carne si legume, dar si la deserturi si bauturi. Thailandezii il adauga dat prin razatoare la prepararea pastei de curry, indonezienii freaca deseori carnea inainte de a o pregati cu o pasta de ghimbir si ardei iute, indienii folosesc ghimbirul prajit in sosuri, iar chinezii il folosesc atat fiert, cat si prajit.

Retete cu ghimbir

Dintre nenumaratele retete pe baza de ghimbir, folosite astazi si la noi, un bun exemplu il reprezinta salaul la gratar cu sos de ghimbir provenind din bucataria chinezeasca, servit alaturi de un pahar de vin alb rece, sec sau demisec. Pestele spalat si scurs se asaza intr-un vas in care s-a preparat un amestec de ulei de masline (50 ml), tequilla (30 ml), zeama de la o lamaie bine stoarsa si o lingurita de chimen macinat si se introduce pentru o jumatate de ora la frigider. Apoi pestele se caleste pe ambele parti, cate 5 minute, intr-o tigaie teflonata. Se serveste cu un sos din doua cani de mango taiat cuburi, o portocala curatata de coaja si taiata marunt, o lingura de suc de portocale, o ceapa rosie taiata mic, o lingurita de ghimbir macinat, sare si piper.
Nu mai putin savuroase sunt si legumele mexicane picante ce pot fi folosite drept garnitura pentru orice fel de carne. Dupa ce au fost spalate si curatate, legumele se taie cubulete - un morcov, o ceapa rosie, doi ardei colorati diferit, doua rosii decojite, si se adauga si patru ciuperci taiate felii. Apoi se amesteca cu 100 g de boabe de fasole (conserva), 100 g de boabe de porumb (conserva) si se adauga sare si piper si se inabuse sub capac, intr-o tigaie teflonata cu o lingura de ulei de masline, timp de 7-8 minute avand grija sa nu se inmoaie prea mult pentru a nu-si pierde forma. Se adauga apoi o lingura de ulei de soia, o lingurita rasa de praf de ghimbir, o lingurita de busuioc proaspat sau uscat si o lingurita rasa de coriandru macinat si se mai lasa sub capac 2-3 minute.

Ceai de ghimbir
Ceaiul de ghimbir este foarte bun pentru sanatatea noastra. Este simplu de preparat. Se pune apa la fiert, se adauga ghimbirul taiat feliute mici si se asteapta sa dea in clocot, dupa care se strecoara. Pentru gust se poate adauga apoi un plic de ceai negru, zahar brun sau miere si, eventual, o felie de lamaie sau suc de lamaie. In loc de zahar sau miere se poate adauga lapte de soia care este suficient de dulce. Se pot bea 2-6 pahare de ceai. In ceaiul de ghimbir se poate adauga si lemn dulce, piper negru, menta si hibiscus. Un excelent ceai energizant se obtine din ceaiul de ghimbir la care se adauga scortisoara, fenicul, coriandru, bucatele de portocala, lemn dulce, cardamom, rozmarin, nucsoara si anason.

Berea de ghimbir
Nu numai ceaiul de ghimbir este o sursa de sanatate. Berea de ghimbir s-a impus si ea ca un adevarat afrodisiac, ca o excelenta bautura energizanta care reda pofta de viata, reface sistemul digestiv si are un puternic efect revitalizant. Ca o reminiscenta a Renasterii, cand ghimbirul era folosit in Europa pentru aromarea berii, in secolul al XIX-lea in carciumile englezesti borcanelul de ghimbir era nelipsit, fiind folosit pentru aromatizarea bauturilor.
Berea de ghimbir isi are originea in Anglia secolului al XVIII-lea, iar mai apoi a cucerit intreaga America. In timp, berea de ghimbir a devenit in timp extrem de apreciata de copii, fiind produsa la inceputul secolului XX in majoritatea oraselor din Marea Britanie, numarul producatorilor depasind in 1935 cifra de 3.000, continutul de alcool al acesteia fiind restrictionat prin lege la mai putin de 2%.
Sunt multe retete pentru berea de ghimbir. Nelipsite sunt ghimbirul, drojdia, lamaia si zaharul, la care se pot adauga ienuparul, lemnul dulce, coada soricelului sau chilli. Ghimbirul poate fi feliat si zdrobit sau ras, iar pentru a obtine o aroma mai puternica, amestecul mentionat mai sus poate fi eventual fiert inainte de adaugarea drojdiei.
Pentru a prepara rapid o bere de ghimbir puteti rade doua linguri de ghimbir proaspat (se gaseste in majoritatea hipermarketurilor), la care adaugati miere, stoarceti o lamaie si mai adaugati un sfert de lingura de pulbere de drojdie de bere. Le introduceti pe toate intr-o sticla de plastic de doi litri umpluta pe trei sferturi cu apa si agitati bine pana la omogenizarea amestecului. Apoi se mai adauga apa cat sa ramana un spatiu liber de 2-3 degete si se lasa sa fermenteze timp de una - doua zile. Cand sticla s-a intarit inseamna ca berea a fermentat si este buna de baut dupa ce este filtrata printr-o sita fina sau printr-un tifon si pusa la rece. Daca nu este lasat suficient spatiu liber in sticla sau daca este lasata prea mult la caldura exista riscul sa plesneasca.
De pe
http://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/alimentatie-sanatoasa/836-ghimbirul-afrodiziacul-ideal-care-arde-caloriile

Iar Formula AS :

 Siropul de ghimbir - se spala bine radacinile de ghimbir si apoi se dau prin razatoarea mica, dupa care imediat (ca sa nu se oxideze) se pun intr-un borcan si se adauga deasupra miere de albine, in proportia 1:2, adica la o lingura de ghimbir ras se pun 2 linguri de miere. Se lasa sa stea 2 saptamani, dupa care se filtreaza, obtinandu-se un sirop semi-limpede, cu gust puternic picant si foarte parfumat.

Dulceata naturala de ghimbir - se obtine din ghimbirul ras, ramas dupa extragerea siropului. Peste acest reziduu se adauga miere cat sa il cuprinda si sa ramana un strat de doua degete deasupra. Rezulta o mixtura puternic picanta, care se ia ca tonic digestiv, ca antiseptic faringian si ca stimulent nervos.

Sucul proaspat de ghimbir - se obtine la mixer (blender), in vasul acestuia punandu-se un litru de apa, o lingura de ghimbir maruntit, trei linguri de miere, o lamaie taiata in patru si doua mere maruntite. Se mixeaza tot acest amestec bine, apoi se filtreaza, rezultand un suc extrem de parfumat, puternic picant si cu efecte terapeutice extraordinare.

Cateva utilizari medicinale

Stari de greata si voma - se consuma un pahar de suc de ghimbir obtinut dupa reteta prezentata mai sus. Este un remediu extrem de placut si de eficient pe termen scurt. Totusi, pentru inlaturarea din profunzime a acestei probleme este necesar un consult medical amanuntit, pentru a se constata si trata cauza care produce accesele de voma.

Stari de greata la femeile insarcinate - un studiu facut pe 120 de voluntare dintr-un spital din California a constatat un excelent efect al ghimbirului pentru combaterea starilor de voma din perioada prenatala, dar si dupa nasterea prin cezariana. Participantele la studiu au primit zilnic 5 g de ghimbir proaspat sau 1 g de ghimbir uscat, constatandu-se, la cateva zeci de minute dupa administrarea tratamentului, diminuarea sau chiar disparitia senzatiei de voma, la majoritatea pacientelor.

Rau de masina, rau de miscare in general - se consuma o felie (2-3 g) de radacina de ghimbir proaspat, care se mesteca indelung inainte de a fi inghitita. Are un gust iute extrem de pronuntat si este mai greu de suportat la inceput, insa efectul antivomitiv si de inlaturare a starilor de ameteala si a durerii de cap este prompt.

Artrita, poliartrita reumatoida - un studiu facut in 1992 de doi profesori universitari din India a evidentiat efectul consumului zilnic de ghimbir proaspat in aceasta afectiune. Studiul s-a desfasurat pe perioada a doi ani si jumatate, timp in care cei 86 de pacienti investigati au consumat in diferite forme cate 5 g de radacina proaspata de ghimbir pe zi. Rezultatele sunt mai mult decat incurajatoare. Peste 55% din participanti au declarat ca intensitatea durerilor reumatice s-a redus simtitor, la fel ca si frecventa crizelor. De asemenea, aproape 25% dintre cei tratati au observat o recapatare a mobilitatii articulare. Si cel mai important lucru: nici unul din participanti nu s-a confruntat cu efecte adverse la consumul de ghimbir, in conditiile in care medicatia chimica impotriva reumatismului are efecte dezastruoase asupra sistemului digestiv si asupra altor sisteme importante din organism.

Tromboza - administrarea a 4 g de ghimbir proaspat, de doua-trei ori pe zi, la pacientii cu tulburari cardiovasculare grave, vreme de 2-3 luni, are efecte spectaculoase asupra trombozelor, incetinind viteza de coagulare a sangelui, impiedicand formarea cheagurilor de mari dimensiuni si migrarea acestora.

Dispepsie - se consuma cu 10 minute inainte de masa un pahar de suc de ghimbir. Stimuleaza secretia de sucuri digestive si imbunatateste peristaltismul digestiv.

Faringita si tuse - se ia din ora in ora cate o lingurita de sirop de ghimbir, fara apa. Are efecte antiinfectioase rapide, favorizeaza expectoratia si calmeaza accesele de tuse.

Balonare - dupa masa, se mesteca indelung o felie (2-3 grame) de ghimbir proaspat. Ajuta la digestie, impiedica formarea gazelor intestinale si ajuta la tinerea sub control a proceselor de fermentatie din tubul digestiv.

Precautii in consumul ghimbirului

Consumul de ghimbir se va face in cantitati mici si pe perioade reduse (sub 7 zile), la persoanele cu risc de hemoragie, deoarece micsoreaza viteza de coagulare. Ghimbirul va fi consumat cu prudenta si de catre persoanele cu colon iritabil si gastrita.

Frunzele de ghimbir :
 http://www.ehow.com/info_8755260_can-use-leaves-ginger-plant.html
Si frunzele de ghimbir sunt comestibile.
Pot fi tinute la frigider sau deshidratate pentru a fi folosite mai tarziu sau tocate marunt, in stare proaspata, pot fi adaugate la supe sau tocanite,tabbouleh si cus-cus daruind un gust deosebit.
Pentru ceai,1-2 gr de frunze de ghimbir la ceasca de apa sau in combinatie cu alte plante.

vineri, 10 mai 2013

Programul de Curatire Arteriala

"Dupa o experienta de 15 ani in curatirea arterelor prin nutritie, se observa ca este nevoie de administrarea zilnica a tuturor urmatoarelor suplimente nutritive, in dozele indicate in dreptul fiecareia.
Programul de Curatire Arteriala poate include si alte ingrediente, dar pentru ca formula sa functioneze , toate cele 27 de componente trebuie sa fie prezente:

Vitamina A……………………………………………………22.000-40.000 I.U.
Vitamina D…………………………………………………….40-65 I.U.
Vitamina E…………………………………………………… 600-650 I.U.
Vitamina C…………………………………………………….4.000-4.400 mg.
Vitamina B-1………………………………………………….66-200 mg.
Vitamina B-2 (riboflavina)………………………………….. 30-55 mg.
Vitamina B-6 (piridoxina)…………………………………….50-150 mg.
Vitamina B12 (cobalamina)………………………………… .160-550 mcg.
Niacin…………………………………………………………44-70 mg.
Niacinamida………………………………………………… ..20-50 mg.
Acid Pantotenic………………………………………………..330-550 mg.
Acid Folic…………………………………………………… ..0,4-2,2 mg.
Biotina…………………………………………………………50-122 mcg.
Colina (bitartrat)……………………………………………….440-725 mg.
Inositol…………………………………………………………40-55 mg.
dl-Metionina……………………………………………………160-550 mg.
Magneziu (oxid)………………………………………………. 400-550 mg.
Potasiu (clorura/citrat)………………………………………….400-444 mg.
Mangan……………………………………………………. ….. 5-22 mg.
Zinc (gluconat)……………………………………………… ….25-33 mg.
Crom (proteinat)……………………………………………… .130-333 mcg.
Seleniu (proteinat)……………………………………………. .200-330 mcg.
Hidroclorura de betaina……………………………………… 120-130 mg.
Hidroclorura l-cisteina……………………………………….. 660-1.000 mg.
Concentrat de timus…………………………………………….55-100 mg.
Concentrat de splina…………………………………………. .55-100 mg.
Concentrat de ficat……………………………………………. . 40-100 mg.

Protocolul nu contine un anume ingredient cu proprietati “miraculoase”. Ceea ce da rezultate este asocierea lor speciala. Toate componentele trebuie sa fie prezente simultan, conlucrind si sprijinindu-se reciproc, asemanator verigilor dintru-un lant."
Dr. David Rowland, Ph.D, fondatorul Institutului “Edison” de Nutritie (Edison Institute of Nutrition), autorul a 22 de carti si 88 de disertatii despre auto-ingrijirea sanatatii. David este si fostul director al editurii revistei “Sanatate prin mijloace naturale” (Health Naturally).